Pe data de 6 ianuarie, crestinii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, zi ce marcheaza sfârsitul ciclului de sarbatori dedicate Anului Nou. Sarbatoarea reprezinta botezul in apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de catre Sfântul Ioan Botezatorul.
Ieri, 5 ianuarie, pentru crestini a fost sarbatoare, fiind marcat Ajunul Botezului Domnului. In aceasta zi, preotul merge pe la casele oamenilor cu crucea pentru a le sfinti. Ajunul Bobotezei precede marea sarbatoare a Botezului
Comments Off
Moda blogurilor a cuprins, incet-incet, aproape toata suflarea persoanelor publice din România, precum si pe cele din Bacau. Mai nou, doamnele din prim-planul politicii autohtone dar nu numai si-au “tras” blog pentru a-si face publice gândurile, trairile si perceptiile de viata. Printr-un blog propriu, suficient de bine mediatizat, o persoana are, practic, posibilitatea sa faca declaratii fara a fi trasa la raspundere sau sa se apere de eventualele atacuri sub centura. Personaje po
Comments Off
Cotidianul italian Il Sussidiario a scris că fundaşul rapidist Marius Constantin se află în atenţia grupării AC Milan, pe o listă care mai cuprinde nume ca Manuel Pasqual (Fiorentina), Ivan Helguera (liber de contract), Fabio Grosso (Lyon), Hugo Campagnaro (Sampdoria) sau William Gallas (Arsenal).
Citeste: mai mult
Comments Off
Pe multi români, declaratia lui Boloni privind optiunile sale nationale i-a socat. Fostul selectioner s-a declarat ungur suta la suta, chiar daca el si-a facut un renume international in România, profesional s-a implinit datorita vietii sale printre români, pe care i-a reprezentat de peste 100 de ori in nationala. Credem ca n-ar fi un capat de tara sa admitem ca Boloni se declara ungur. Patria, se spune, este limba in care gândesti, iar limba materna a actualului antrenor de la Standard Lieg
Comments Off
Mos Craciun a adus zilele trecute lumina (la propriu) in locuinta unei familii foarte sarace din Bacau, gratie unui parteneriat intre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) si fundatia “Hope and Homes for Children”. “Mama si cei patru copii au facut obiectul unei anchete sociale (la sesizarea femeii) care a aratat ca familia are o situatie financiara precara, nu detine teren agricol sau animale, doi dintre copii prezinta dizabilitati, iar locuint